Economie

Euro poate încheia săptămâna sub 4,55 lei

Leul a cunoscut ieri o ușoară apreciere față de principalele valute, limitând astfel pierderile suferite în zilele precedente.

Euro poate încheia săptămâna sub 4,55 lei Euro poate încheia săptămâna sub 4,55 lei

Cursul euro a coborât de la 4,5485 la 4,5448 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat într-un culoar îngust, 4,543 – 4,549 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,545 – 4,548 lei, semn că săptămâna s-ar putea încheia sub pragul de 4,55 lei, în așteptarea rezultatelor celui de al doilea tur al prezidențialelor din Franța.

Media dolarului american a coborât de la 4,1691 la 4,1581 lei, într-o ședință în care cotațiile lui fluctuau între 4,154 și 4,182 lei.


Moneda elvețiană se deprecia pe piețele internaționale la 1,082 – 1,085 franci/euro, astfel că media ei a coborât mai consistent, de la 4,2129 la 4,1940 lei.

Monedele din regiune aveau evoluții diferite față de euro. După aprecierea de acum două zile, cea poloneză făcea un pas înapoi la 4,20 – 4,221 lei. Moneda maghiară era stabilă, scăderea fiind foarte uşoară, 311,9 – 312,6 forinți.


Volatilitatea perechii euro/dolar era mai mare decât în zilele precedente, 1,0875 – 1,0941 dolari. La aceasta au contribuit doi factori majori.

Comitetul de politică monetară al Rezervei federale americane a decis miercuri să mențină dobânda sa cheie la 0,75 – 1%, însă declarațiile care au urmat întâlnirii indicau faptul că vor mai urma două majorări, după cea din martie. Prima ar urma să fie realizată luna viitoare, în condițiile în care se mizează pe revenirea economiei americane, după încetinirea din primul trimestru.


Întâlnirea televizată finală a prezidențialelor franceze, a dat drept câștigător prin prestație pe Emmanuel Macron, care, conform sondajelor, are un avans de circa 20% față de Marine Le Pen.

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00​


Radu Georgescu

Ultimele Stiri
abonare newsletter